1km==1024m; 27:12:3
N-am putea spune ca versetul din Evrei 4:9 este un verset controversat, dar cu siguranță că interpretările și aplicațiile care i se fac sunt dintre cele mai controversate.
“Rămâne, dar, o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu.”
Evrei 4:9
Cand am intrebat-o pe Alice unde locuieste Dumnezeu, mi-a spus simplu: “In ceruri. Sus, sus!”. Si era multumita cu acest raspuns pana cand i-au venit alte intrebari care incep cu “De ce?” si “Cum?”. Si-atunci am realizat inca o data – daca mai era nevoie – ca raspunsul la aceasta intrebare simpla nu-l putem cuprinde cu mintea noastra marginita.
Sfantul Apostol Pavel ne spune ca Dumnezeu este “Singurul care are nemurirea, care locuiește într-o lumină de care nu poți să te apropii.” (1 Timotei 6:16). In Scripturi, aceasta “lumina de care nu te poti apropia” este denumita “Slava lui Dumnezeu”.
Pentru prima data in Biblie se vorbeste despre Slava lui Dumnezeu cu ocazia iesirii israelitilor din Egipt. In repetate randuri Dumnezeu le “promite” egiptenilor ca vor vedea Slava Lui. Dupa inecarea lor in Marea Rosie, aceasta nimicire a railor este atribuita Slavei lui Dumnezeu: “Atunci Moise și copiii lui Israel au cântat Domnului cântarea aceasta. Ei au zis: „Voi cânta Domnului, căci Și-a arătat slava: a năpustit în mare pe cal și pe călăreț.” (Exod 15:1)
Continue readingIn textul următor, Pavel ne îndeamnă să îmbrăcăm ceea ce îmi place sa numesc haine marca Efeseni6.
Denumirea mai cunoscută este Armura creștină.
Continue readingIn biserica din care fac parte, donatiile facute de membri sunt de doua feluri: zecime (e litera de lege: se da a 10-a parte din venit; trebuie folosita doar pentru sustinerea pastorilor) si daruri (sunt de bunavoie; de diverse feluri si pentru felurite scopuri).
Am auzit de cateva ori incurajari ca membrii sa daruiasca mai mult, spunandu-se ca darurile de buna voie ale evreilor faceau cat inca o zecime. Uneori se folosea termenul de “a doua zecime”. Mereu mi s-a parut acest termen ca fiind “inventat” (cu buna intentie, desigur), el negasindu-se in Scripturi.
Continue readingÎn anul morții împăratului Ozia, am văzut pe Domnul șezând pe un scaun de domnie foarte înalt, și poalele mantiei Lui umpleau Templul. Serafimii stăteau deasupra Lui, și fiecare avea șase aripi: cu două își acopereau fața, cu două își acopereau picioarele, și cu două zburau.
Isaia 6:1-2
Nu este bine sa mergi la biserica imbracat in camasa cu maneca scurta. De ce? Pentru ca in fata lui Dumnezeu trebuie sa venim cu reverenta. Asta implica sa avem si camasi cu maneci lungi, ca sa avem mainile acoperite. Caci iata si heruvimii cum se prezinta in fata Lui: se acopera!
Asa am auzit de multe ori folosindu-se de acest text…
Continue readingCredinta si incumetarea sunt doua lucruri foarte asemanatoare. Incumetarea, desi este pacatoasa, poate avea aspectul unei credinte veritabile si cu intentii foarte bune: la fel ca si credinta, incumetarea se bazeaza pe fagaduintele lui Dumnezeu si pretinde ca ele sa se implineasca. Asadar, incumetarea este cu atat mai periculoasa cu cat in acest caz diavolul iti poate arata texte din Scripturi in timp ce te ispiteste!
5 Atunci diavolul L-a dus în sfânta cetate, L-a pus pe streașina Templului
Matei 4:5-7
6 și I-a zis: „Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos; căci este scris: „El va porunci îngerilor Săi să vegheze asupra Ta; și ei Te vor lua pe mâini, ca nu cumva să Te lovești cu piciorul de vreo piatră.”
7 „De asemenea este scris”, a zis Isus: „Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău.”
Studiind a doua ispitire a lui Isus putem identifica diferentele dintre credinta si incumetare:
Continue readingUnii ne sugereaza mereu ca in Romani 9 este vorba despre predestinare: Dumnezeu ii predestineaza pe unii pentru mantuire si, de la sine inteles, pe altii pentru pierzare. Argumentele aduse in acest capitol precum “Pe Iacov l-am iubit, iar pe Esau l-am urat” si impietrirea inimii lui Faraon sunt indestulatoare spun acestia.
Pe de alta parte, cei care nu pot accepta predestinarea au replici bine invatate, precum:
Să nu ne mai judecăm, dar, unii pe alţii. Ci mai bine judecaţi să nu faceţi nimic care să fie pentru fratele vostru o piatră de poticnire sau un prilej de păcătuire.
Romani 14:13
Nu de putine ori cand cineva vrea sa-si impuna o parere sau o practica in biserica apeleaza la aceest verset, aplicandu-l asa: Daca tu nu faci cum cred eu ca ar trebui facut, atunci eu ma voi poticni. Si iata ce spune Scriptura despre cel ce este o poticnire pentru fratele sau!
Am participat in ultimul timp la mai multe discutii despre Sfanta Cina. Principala tema de dezbatere a fost daca este voie sau nu sa se serveasca Sfanta Cina cu mai multe pahare.
Incerc sa redau in cele ce urmeaza toate punctele de vedere pe care le-am auzit. Daca mai aud alte pareri, voi reveni aici si le voi nota.
Continue readingCăci toţi cei ce se bizuie pe faptele Legii sunt sub blestem; pentru că este scris: “Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă.”
Galateni 3:10
Despre ce Lege este vorbeste Pavel in Galateni? Iata o intrebare care a framantat pe multi cititori ai Bibliei.
Sunt unii care spun ca treaba este foarte simpla: in Galateni este vorba numai si numai despre legea ceremoniala, lege care si-a incetat valabilitatea la Cruce si, deci, noi ne batem capul degeaba azi cu acest subiect pentru ca nu ne priveste. Ei ne atrag atentia ca in Galateni chiar se pomeneste despre “cartea Legii”, or noi stim ca Cele 10 porunci erau scrise pe table de piatra si erau in chivot, iar legea ceremoniala era scrisa intr-o carte si pusa langa chivot. Asadar, faptele Legii sunt faptele legii ceremoniale, ni se explica in continuare. Dar noi nu suntem mantuiti prin aceste fapte (caci – am zis – legea ceremoniala nu mai este valabila pentru noi), deci noi nu avem cum sa fim sub blestemul despre care zice Pavel. Faptele Decalogului sunt fapte bune, pe care trebuie sa le facem, nu avem cum sa fim blestemati daca ne incredem in ele, caci nu despre acestea este vorba. La urma urmei, Legea celor 10 porunci este vesnica si trebuie s-o implinim daca vrem sa primim rasplata mantuirii.
Marturisesc ca am folosit si eu aceasta explicatie; e simpla, logica si folositoare cuiva care doreste sa sustina valabilitatea Decalogului. Insa studiind mai atent Galateni, am realizat ca aici nu este vorba doar despre Legea ceremoniala.
Continue readingUcenicii Săi, Iacov şi Ioan, când au văzut lucrul acesta, au zis: „Doamne, vrei să poruncim să se coboare foc din cer şi să-i mistuie, cum a făcut Ilie?” (Luca 9:54)
Daca atunci cand face cineva referire la acest verset intrebi la ce intamplare cu Ilie se refera, vei fi surprins cata lume considera ca este vorba despre focul venit asupra jerfei de pe Muntele Carmel, atunci cand Ilie s-a rugat pentru asta.
Dar versetul nu se refera la asta, ci la alta intamplare din timpul lui Ilie. Iti las bucuria sa descoperi contextul de acolo, voi cita doar partea cu focul:
Continue readingTot ce nu vine din încredinţare e păcat.
Romani 14:23 up
Am vazut ca termenul “încredinţare” in versetul de mai sus naste tot felul de teorii. Chiar am auzit in mai multe predici pusa intrebarea “Care este diferenta dintre incredintare si credinta?”, iar apoi ni se explica in cuvinte foarte frumoase ce este incredintarea: ba ca se refera la convingere personala, ba ca este o incredere puternica ca ceea ce faci este bine, ba ca este vorba despre constiinta. Oricum, ideea este ca incredintarea este diferita de credinta (am auzit de cateva ori chiar spunandu-se “este o maaaaare diferenta intre ele”).
Apoi, pentru ca prezentarea sa fie si mai fascinanta, se trece de la singularul “incredintare” din verset la plurarul “incredintari“. Ni se spune ca ar exista unele pacate care sunt relativizate de unele “incredintari” personale: pentru unul s-ar putea sa fie pacat, pentru altul s-ar putea sa nu fie pacat. Principiul are valabilitate generala, zice; iar incredintarile au valabilitate personala.
In fine, am mai vazut ca unii citeaza gresit acest verset: “Tot ce vine din incredintare nu este pacat”. Ceea ce este o eroare logica, nu doar o citare gresita.
Cumva, insa, de fiecare data vorbitorul uita de definitia consacrata a credintei din Evrei 11:1: Şi credinţa este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd. Din acest verset imi dau seama ca termenii cel mult se completeaza, se explica unul pe altul, nu ca ar fi “o maaaare diferenta” intre ei.
Am fost la o masa unde un frate penticostal explica comesenilor ca pentru el este pacat sa manance carne de porc, caci are aceasta incredintare. Daca nu ar avea-o, nu considera ca ar fi pacat. La care cineva de la masa i-a spus: “Dar sarmale ai mancat…”. El, usor nedumerit: “Dar erau cu carne de porc?…”. Zice sora: “Da!”. Si-atunci am vazut cum functioneaza principiul acesta cu incredintarea personala: “Ei, bine. Eu am avut incredintarea ca nu-s cu carne de porc.”.
Continue reading