Istoria celor 3 regi :: 27 de ziceri

Cand am cetit Micul Print si am vazut ce frumos sunt aranjate cuvintele, mi-am amintit ca am mai dat candva peste o micuta carte care era plina de cuvinte frumos aranjate: “Istoia celor trei regi”, de Gene Edwards.

M-am hotarat s-o recitesc. Ca o prima observatie, si aceasta are 27 de capitole. La fel cum a facut cand am cetit Micul Print, selectez din fiecare capitol cate o fraza care mi se pare interesanta.

 

  1. Câteva clipe mai târziu, omul, nu chiar atât de tânăr ca şi cu o clipă în urmă, ridică oiţa şi spuse: „Eu sunt păstorul tău şi Domnul este păstorul meu.”
  2. Într-o astfel de vizită pe câmpul de bătălie, el omori un alt urs, tot aşa cum îl omorâse şi pe primul, însă acest urs era înalt de trei metri şi era omenesc. În urma acestei isprăvi deosebite, David deveni un erou al poporului său.
  3. Totuşi, împăratul era nebun, şi, prin urmare, era invidios. Sau poate că era invers?
  4. Nimeni au poate şti cu siguranţă. Oamenii spun că sunt siguri. Ba chiar că ştiu cu certitudine. Dar nu ştiu.
  5. Pe măsură ce împăratul crescu în nebunie, David crescu în pricepere.
  6. Există şi posibilitatea ca la douăzeci de ani după încoronare, tu să fii cel mai îndemânatic suliţaş din toată împărăţia. Şi, cu siguranţă, până atunci vei fi… cu totul ieşit din minţi.
  7. Unu, niciodată să nu înveţi nimic despre arta rafinată şi uşor de stăpânit a aruncării suliţei. Doi, fereşte-te de tovărăşia tuturor aruncătorilor de suliţe. Şi trei, ţine-ţi gura bine închisă. În felul acesta, suliţele nu te vor atinge niciodată, nici chiar atunci când îţi străpung inima.
  8. Dar aminteşte-ţi în lacrimile tale: tu ştii doar întrebarea, nu şi răspunsul.
  9. Împăratul Saul a căutat să-l nimicească pe David, dar n-a reuşit decât să devină doica lui Dumnezeu pentru a-l omorî pe Saul care cutreiera peşterile sufletului lui David.
  10. Da, oamenii insistă să vină cu tine, nu-i aşa? Ei vor să te ajute să întemeiezi împărăţia împăratului Saul II. Astfel de oameni niciodată nu sunt în stare să plece singuri. Dar David a plecat singur. Vezi tu, adevăratul uns al Domnului poate pleca singur. Este doar un singur fel de a părăsi o împărăţie: Singur. Cu totul singur.
  11. Peşterile nu sunt locul cel mai bun pentru a prinde curaj. […] Dar câteodată, când câinii şi vânătorii nu erau pe-aproape, prada cânta.
  12. Suferinţa dădea naştere. Umilinţa se năştea. După socoteala pământească, era un om nimicit; după socoteala cerului, unul frânt.
  13. Vorbea mai puţin, Îl iubea pe Dumnezeu mai mult.
  14. Şi îngerii merseră la culcare în seara aceea, şi visară, în amurgul acelei zile foarte rare, că Dumnezeu încă mai poate să dea autoritatea Lui unui vas de încredere.
  15. Aşa că gândeşte-te bine când îl auzi pe negustorul de putere.
  16. Oamenii care merg după Saulii dintre noi deseori îi răstignesc pe Davizii dintre noi. […] Şi trecerea timpului şi felul în care te porţi faţă de acel conducător, fie el David ori Saul, dezvăluie multe lucruri despre tine.
  17. Oamenii care pălăvrăgesc despre autoritate dovedesc doar că nu au aşa ceva. Şi împăraţii care ţin cuvântări despre supunere doar îşi trădează două temeri din inimile lor: nu sunt siguri că într-adevăr sunt adevăraţi conducători, trimişi de Dumnezeu. Şi trăiesc într-o frică de moarte de vreo răzvrătire.
  18. O, cât de siguri putem fi noi muritorii… despre lucruri pe care nici măcar îngerii nu le ştiu.
  19. Dacă atunci când o să creşti o să ştii să răspunzi aşa cum ştii acuma să întrebi, cu siguranţă că vei fi cunoscut ca cel mai înţelept om de pe faţa pământului.
  20. Vorbind cu el, îşi dădeau seama că ei înşişi erau mai înţelepţi decât crezuseră. Aşa o descoperire îi făcea să se simtă bine.
  21. De obicei, oamenii fac ce vreau. […] Chiar şi Dumnezeu Şi-a avut criticii Lui în ceruri, ştii tu.
  22. Dar de data aceasta, mă pot bizui doar pe învăţăturile căpătate în tinereţe. Calea pe care am urmat-o în vremea aceea mi se pare cea mai bună cale pe care-o pot urma acum.
  23. Se pare că am un dar de a-i face pe tineri şi bătrâni să mă urască fără pricină. În tinereţe m-au lovit cei bătrâni; când sunt bătrân, mă lovesc cei tineri. Ce realizare de minune!
  24. Saulii lumii acesteia niciodată nu pot vedea un David; ei pot vedea doar pe Absalom. Absalomii lumii acesteia niciodată nu pot vedea un David; ei pot vedea doar pe Saul. […] După judecata mea, tânărul nostru Absalom ar fi un Saul minunat.
  25. Totdeauna sunt necazuri în împărăţii,” răspunse Ţadoc. „Totdeauna. Mai mult decât atât, putinţa de-a vedea acele necazuri este cu adevărat un dar de mic preţ.”
  26. Când împărăţiile sunt lipsite de apărare, oamenii văd lucruri ciudate.
  27. Adevăratul împărat se întoarse şi păşi în linişte afară din odaia scaunului de domnie, afară din palat, afară din cetate. Merse şi merse… in piepturile tuturor oamenilor a căror inimi sunt neprihănite.

Task (aproape) imposibil

Disclaimer: text despre baieti. Pot citi si fetele, e frumos sa aiba un motiv de amuzament in plus.

Sunt unele lucruri in viata asta pe care doar fetele le stiu face. Le pot face si baietii, dar nu le stiu face. Ei le fac pe bajbaite, pana la urma iese cum iese.

De exemplu, era o problema de logica: “Ai o bucata de prajitura care trebuie taiata in 8 bucati egale facand doar 3 taieturi. Cum faci taieturile”?

Raspunsul era: una pe la mijloc orizontal si apoi inca doua taieturi in + sau in x (functie de creativitatea fiecaruia).

Pana nu demult am crezut ca taierea aceea orizontala este pura fictiune; nu mi-am imaginat ca asta s-ar putea face si practic. Mult uimitu-s-au ochii mei cand au vazut infaptuindu-se pe viu o asemenea minune!

Dar nu despre asta vreau sa vorbesc acuma, ca doar nu te obliga nimeni sa faci una ca asta.

Este un anume task recurent pe care trebuie sa-l faci din cand in cand. Atata ca nu stii cum. Daca ai fi fata, ai sti! Este chiar frustant. Constientizezi ca de putut ai putea, treaba e ca nu stii! Daca te-ar pune sa dezapezesti 27 de locuri de parcare, n-ai avea nici un dubiu cum se face.

Insa cu asta este lucru complicat.

Amani cat amani acest task; din pricina ca este complicat nu tare iti vine sa te apuci de el. Dar pentru ca se apropie due date-ul, musai va fi sa te apuci intr-o zi si de trebusoara asta.

Recomand sa-ti iei o zi de concediu, ca sa poti lucra in tihna fara sa te grabesti. Sau poate prinzi o zi libera de la serviciu.

Bun. Te trezesti dimineata. Vrei sa te apuci de el. Stii ce? Mai bine micul dejun prima data, ce-i sigur e sigur.

Inainte de ate apuca de treaba, pune-ti telefoanele departe,  ca sa nu te deranjeze. Din aceeasi pricina, vei observa ca si muzica te deranjeaza! Foarte, foarte rar se poate intampla una ca asta… YMess, Skype? Nici vorba!

Cand in sfarsit te apuci de treaba asta, constati ca ti-ar trebui cel putin 2 perechi de maini. “Bine ca au doar 4 colturi; de data asta nu mi-ar face placere sa fie in stea” iti zici.

Din pacate nu ai 4 maini (ba din fericire! Iti dai seama cum ai aparea cu 4 maini?!). Te ajuti cu dintii cat poti, dar tot complicat e. Termini cu doua colturi, cand crezi ca aproape ai terminat si cu al treilea, constanti ca primele doua au fost taaaare jucause. S-a resetat totul. Pfffffff, si mai este una mai mare! Si o gramada de nasturi!

Este vremea sa faci pauza de masa. Nici nu poti manca linistit. “Trebuie neaparat sa termin cu taskul acesta azi!” iti repeti mereu. Mesteci meditand: “Mă, da’ fetele de unde stiu?! Or fi ceva video tutoriale secrete, dar n-am gasit nicaieri. Sau cel mai probabil asta se transmite din mama in fiica prin viu grai. Si cum fetele sunt tainice…. Ehhh… secrete de-ale lor…”

Iti amintesti vorba lui Audrey Hepburn: “Nothing is impossible, the word itself says ‘I’m possible’!” Iti recapeti optimismul si cu forte proaspete te intorci la munca, ca doar-doar iese cumva.

Termini cu aia mica. Wow! Minunata treaba! Incepi cu cea mare. Aceeasi poveste, doar ca mult mai complicata. De cate ori ti se pare ca ai terminat, colturile te conving ca “Punct.” rimeaza cu “Si de la capat!”. Calm, nu te ‘nerva!

Faci ce faci, dupa ce incurci de cateva ori si nasturii (ca doar lucrezi la bec deja – s-a inserat fara sa bagi de seama), o scoti la liman.

Un duş dupa atata osteneala este nu doar binevenit, ci obligatoriu.

Iar dupa duş, odihna placuta in asternuturi noi! Ca doar toata ziua te-ai ostenit cu schimbatul lor! Pentru ca (nu-i asa?) cum iti asterni, asa dormi! Somn dulce, baiete!

PS. Nu, nu-ti imagina ca data viitoare o sa fii mai indemanatic. Doar o fata stie asa ceva…

Micul Prinţ :: 27 de ziceri

“Micul Prinţ” are fix (da’ fix!) XXVII capitole. Selectez din fiecare capitol cate o zicere faina (greu lucru, ca densitatea este mult mai mare).

Toti oamenii mari au fost candva copii. Dar putini dintre ei isi mai aduc aminte.

  1. Oamenii mari nu pricep singuri nimic, niciodata, si e obositor pentru copii sa le tot dea intruna lamuriri.
  2. In fata unei taine prea coplesitoare, nici nu mai cutezi sa te impotrivesti.
  3. Mie nu-mi place sa rada nimeni de nenorocirile mele.
  4. Copiii se cuvine sa fie ingaduitori cu oamenii mari.
  5. Povata merita aceasta osteneala.
  6. Intr-o zi am vazut cum asfinteste soarele de patruzeci si trei de ori!
  7. El n-a mirosit niciodata o floare. N-a privit niciodata o stea. N-a iubit pe nimeni niciodata. N-a facut nimic altceva, totdeauna, decat socoteli. Si toata ziua spune, ca si tine: “Eu sunt un om serios! Eu sunt un om serios!” si nu mai poate de trufie. Acela insa nu e om, e o ciuperca!
  8. Floarea aceasta nu prea stia ce-i modestia, insa era atat de tulburatoare! […] Nu trebuie sa-ti pui niciodata mintea cu florile. Trebuie doar sa le privesti si sa le mirosi.
  9. Trebuie totusi sa rabd vreo doua-trei omizi, daca vreau sa aflu cum arata fluturii.
  10. Vei avea si-un asfintit de soare. Voi da aceasta porunca. Cunoscand insa legile ocarmuirii, voi astepta pana cand imprejurarile vor fi prielnice. (El nu ingaduia nesupunerea. Era un monarh absolut. Fiind insa foarte cumsecade, nu dadea decat porunci chibzuite. “Daca eu i-as porunci – avea obiceiul sa spuna – daca eu i-as porunci unui general sa se prefaca intr-o pasare de mare si daca generalul nu s-ar supune, n-ar fi vina generalului. Ar fi vina mea.”)
  11. Vanitosii nu aud niciodata decat laudele.
  12. Oamenii mari, de buna seama, sunt foarte, foarte ciudati.
  13. Tu insa nu le esti de folos stelelor. (Cu privire la lucrurile serioase, micul print avea parerile lui, foarte deosebite de parerile oamenilor mari.)
  14. Munca lui macar are o noima. Cand isi aprinde felinarul, e ca si cum ar face sa se mai nasca o stea sau o floare. Cand isi stinge felinarul, isi adoarme floarea sau steaua. O indeletnicire foarte frumoasa. Cu adevarat folositoare, de vreme ce-i frumoasa.
  15. In viata lui nu renuntase la o intrebare, o data ce-o pusese.
  16. Pamantul nu e o planeta oarecare!
  17. Cand vrei sa faci o gluma, se intampla sa mai si minti cate putin.
  18. Ooamenii? Sa tot fie, cred, vreo sase-sapte. Cu ani in urma, i-am zarit o data … Nu se stie insa niciodata unde-i poti gasi. Ii poarta vantul. Ei nu au radacini si asta-i stinghereste mult.
  19.  Acasa, eu aveam o floare: vorbea intotdeauna ea intai…
  20. Iar drumurile, toate, duc spre oameni.
  21. Nu cunoastem decat ceea ce imblanzim. […] Iata care-i taina mea. E foarte simpla: limpede nu vezi decat cu inima. Ochii nu pot sa patrunda-n miezul lucrurilor. […] Numai timpul cheltuit cu floarea ta face ca floarea ta sa fie atat de pretioasa.
  22. Numai copiii stiu ce cauta.
  23. Eu – isi spuse micul print – daca as avea de irosit cincizeci si trei de minute, as porni in liniste spre o fantana…
  24. Stelele sunt frumoase, datorita unei flori pe care nimeni nu o vede…
  25. El niciodata nu raspundea la intrebari, dar daca te imbujorezi inseamna ‘da’, nu-i asa?
  26. Stelele nu sunt la fel pentru toti oamenii. […] Numai pentru tine stelele vor fi ca pentru nimeni altul…
  27. Si mi-i drag, noaptea, sa ascult stelele. […] Si nimeni, dintre oamenii mari, nu va pricepe niciodata ca lucrul acesta e atat de pretios!

Poti asculta “Micul Print” in lectura lui Florian Pittis.

Cică “-27 de grade”

Se intampla ca iarna (“nu stiu din ce cauza…”) sa aud frecvent ca sunt minus nu stiu cate grade. Din motive estetice, de exemplu “-27 de grade Celsius”.

Nu-s de acord!

De ce? Ce este sub 0 (zero), nu mai este. Nu ai cum sa spui ca este despre ceva ce nu exista!

La prima vedere, ar fi ca si in cazul: “Am 20 de ani!”. Oare, ai sau nu mai ai 20 de ani? Aici insa, zic ca depinde de cum ti i-ai trait.

Si totusi, cu gradele nu stiu ce sa zic… Este oarecum impotriva firii.

Apropo, daca azi sunt 0 (zero) grade si maine va fi de doua ori mai frig, cate grade vor fi maine?

“DND. facebook”

Da, am trait s-o vad si pe asta. Intru asta seara pe yahoo messenger si imi sare in ochi acest falnic status la o friendă: “dnd. facebook”.

1. Cat trebuie sa fii de distrus de facebook pentru a spune “nu ma deranja. sunt ocupat cu facebook-ul”?!

2. Ce căuta aia prin lista mea? Acuma nu mai caută… Ah, chiar, a trecut moda cu “dnd dushuletz” sau au zburat toti aceia din lista?

3. Cum poti sa fii utilizator de facebook, fara a cadea in capcana de a fi utilizat de facebook?

‘Utilizator’  oare vine de la ‘a face util un lucru’? Daca ar fi asa, poti face util facebook-ul? Sugestii?

Pe de alta parte, mi se pare mie ca daca utilizezi ceva, acel ceva te costa si, in cazul fericit, scoti ceva profit din ‘afacere’… Ai platit ceva cand ti-ai facut cont? Ce ai castigat folosind facebook-ul? Cum simti: castigi TU ceva din facebook sau altii castiga pe urma ta?… La urma urmei, esti utilizator sau utilizat?

Si iarasi ma gandesc care ar fi cel mai bun cuvant romanesc pentru utilizatii de facebook. Posibile variante: feisbucari, feisbucălari, feisbucăi, feisbucălăi, feisbucişti, feisbucălişti, feisbucilici, feisbucilari, feisbucizari, feisbuci… gata. m-am saturat! Evident (sau: mai mult ca evident) fiecare forma are si varianta de feminin. Incercati si voi.

Si chiar asa, verbul in romana care ar fi?

a feisbucăli (eu feisbucălesc, tu feisbucăleşti, el/ea feisbucăleşte, noi feisbucălim, voi feisbucăliţi, ei/ele feisbucălesc)

sau

– a feisbucăliza (eu feisbucălizez, tu feisbucălizezi, el/ea feisbucălizează, noi feisbucălizăm, voi feisbucălizaţi, ei/ele feisbucălizează)

sau

– a feisbuciza (eu feisbucizez, tu feisbucizezi, el/ea feisbucizează, noi feisbucizăm, voi feisbucizaţi, ei/ele feisbucizează)

La alegere! Care verb crezi ca exprima mai bine ceea ce faci tu pe facebook?

 

Eu zic asa: lasa feisbucălizarea, feisbucizarea, feisbuci cum vrei sa-i zici! Nu uita sa socializezi. Lasa friendsii! Nu uita de prieteni! Un suc, un ping-pong, ceva?

Nu m-a învăţat la şcoala de şoferi…

Imi amintesc ca pe vremea cand faceam scoala de soferi, mereu incercam sa pun intrebari incuietoare instructorului. Mai ales la chestionare. “Dar cum ar fi daca ar mai veni o masina din partea aia?”. Ma uimeam ca avea raspunsuri la intrebarile fariseic ticluite! La un moment dat insa, mi-a zis: “Pai, atunci se rezolva la fata locului – la mica intelegere.”. Atunci am triumfat! :D

Desi sustin ca am avut cel mai bun instructor din zona, sunt unele lucruri care nu m-a invatat.  Iacata ce nu am fost invatat la scoala de soferi (cateva, ca sigur sunt mult mai multe!):

1. Nu m-a invatat ca atunci cand iesi de pe o straduta mai mica intr-o strada cu prioritate intens circulata, daca nu ai de citit emailuri sau stiri, poti sa te bagi incet (sau mai repede, functie de tupeu) in intersectie. Oamenii sunt binevoitori, te vor lasa sa iesi. Daca iti si face cineva semn cu farurile, inseamna ca este chiar de treaba si este frumos sa-l saluti respectuos.

2. Nu m-a invatat ca doamnele/domnisoarele la volan considera ca ar incalca legea daca ti-ar face un favor ca cel de la pct 1 (stiu: in general, orice generalizare este falsa). Probabil se tem de amenzi, care – cred ele – s-ar da si daca faci favoruri. Deci, niciodata nu te baza pe bunavointa uneia cand este la volan. (Asta m-a invat Bogi, o colega de serviciu: “Alex, STAI! E femeie! Niciodata sa nu te bagi inaintea unei femei, ca ele nu te lasa…”). Mai mult, unele au prioritate chiar si cand nu au… Se accepta ca atare, n-are rost sa ne chinuim sa intelegem.

3. Nu m-a invatat ca in oras o sa conduc doar cu mana stanga pe volan, iar cu dreapta pe schimbatorul de viteza.

4. Nu m-a invatat ca daca pe directia in fata este rosu la semafor, iar pe banda care face la dreapta este verde, pot merge prin dreapta pana in fata coloanei de masini care merg in fata si sa ma bag pe urma in fata primei masini din stanga. Din motive lesne de inteles, am observat ca este (mai) bine sa multumesc respectos cu avariile dupa o trebusoara din aceasta inaite sa apuce ei sa “clansoneze”…

5. Nu m-a invatat ca ROSUL te surprinde, nu galbenul! De fapt, te surprinde si galbenul, in sensul ca “numa’ atata a tinut?!”, nu in sensul in care se zicea la scoala de soferi. La drept vorbind, cred ca nimeni nu ar trece pe rosu, daca galbenul ar tinea catsecade de mult.

6. Nu m-a invatat ca geaba claxoneaza ceilalti, ca oricum nu se aude de muzica pe care o am in masina. Am mai zis: Daca eu din masina mea, aud muzica din masina ta, atunci esti idiot. Daca tu din masina ta, nu auzi muzica din masina mea, atunci esti surd.

7. Nu m-a invatat ca la drum lung este confortabil sa dai scaunul mai pe spate, stai tolanit, si tii volanul din partea de jos cu mainile asezate pe genunchi.

In rest, invatatu-m-a destule… Daca ai dubii, arunca o privire aici!

Robert Turcescu despre agramaţi şi TV

Pentru agramati am acelasi respect (si aceeasi compatimire!) ca si fata de cei nespalati: pe cei din urma nu-i duce capul sa se spele, pe cei dintai nu-i duce capul sa scrie correct. Ai zice ca nu trebuie sa fiu asa acid: poate ca nu au avut ocazia sa invete…sa invete sa scrie, sa invete sa se spele… Oare?! In Romania avem invatamant gratuit (si obligatoriu!): nimeni nu are nici o scuza ca nu stie sa scrie correct romaneste. La fel cum nimeni nu are nici o scuza ca nu se spala.

Despre TV nu vreau sa vorbesc acuma, ca sa nu vorbesc urat. :D Totusi, nu pot sa nu-mi exprim mirarea fata de cei care adorm uitandu-se la tv/film. Strasnica ocupatie…

Sursa: https://www.paginademedia.ro/2011/11/live-robert-turcescu-este-in-direct-la-paginademediatv/ Puteti urmari aici interviul in totalitate si la o calitate mai buna.

UPDATE [2012-02-28] :: Cu bucurie constat ca nu-s singurul care gandeste asa despre agramati. Iata ce scrie Laura Baban intr-un articol:

Unii vor spune: ”Lasă, băi, că merge şi aşa!”. Permiteţi-mi să vă dau un exemplu. Poate nu ai cele mai noi, mai frumoase şi mai elegante haine pe tine mereu, iar pentru asta lumea nu te judecă, dar dacă ieşi din casă îmbâcsit, murdar şi nespălat, toţi vor întoarce nasul. Exprimarea corectă, scrisă şi vorbită, în limba ta maternă, nu stă drept dovadă pentru educaţia şi/sau cultura pe care o ai, ci ţine de igiena ta personală. E ca duşul zilnic.

Recomand sa citesti tot articolul aici: https://epochtimes-romania.com/news/2012/02/eu-te-am-iubit-corect-gramatical—143002

Din lumea michiduţelor

Are Ion Creanga o poveste (Povestea lui Stan Patitul) in care vorbeste foarte mult despre lumea lui Scaraoschi. Nah, hai sa vedem despre ce vorbea Ion Crenga de fapt. Pentru asta sa analizam cateva fragmente din poveste: Continue reading

Un an :: dare de seamă

Azi se implineste un  an de cand am dat drumul la acest blog. M-am uitat un pic in urma sa vad ce-am facut pe blog in acest an.

Ca si cifre: am scris 181 de postari, deci aproape una la doua zile. O fi mult, o fi putin? Continue reading

Ne cerem scuze. Public!

Se intampla in Sighisoara, intr-o duminica, anul Domnului 2012.

Impreuna cu 4 tovarasi loviti de foame, cautam un loc unde sa putem sa ne rezolvam aceasta problema. Astfel am trecut pragul restaurantului/pizzeriei Perla, unde am provocat o serie de necazuri. Ne cerem public scuze pentru acestea, pentru ca asa-i frumos, nu-i asa?

In plus, chiar nu merita sa scapam ocazia de a face putina reclama localului. Continue reading

Vrei să fii înţelept?

Zice-se ca inteligenta o dobandesti prin nastere, dar intelepciuna se dobandeste vietuind.  Cred ca fiecare om isi doreste sa fie intelept. Cand vorbesti despre oameni intelepti, in mod natural te gandesti si la cel mai intelept dintre ei, Solomon si la Proverbele lui.

Insa, mergand dupa planul de citire al Bibliei pe care il folosesc anul acesta, azi am cetit si Matei 7. Exista aici un verset pe care il zicea Isus spre incheierea Predicii de pe munte si in care se vorbeste despre un om intelept: Continue reading