Cică “Să vorbim între patru ochi”

Atunci cand cineva doareste sa vorbeasca ceva doar cu tine, de multe ori foloseste expresia “sa vorbim intre patru ochi”. Adicatelea, “sa fim doar noi doi cand vorbim”.

Ei bine, nu prea sunt de acord cu vorba asta. Mai bine ar fi sa se spuna “sa vorbim intre patru urechi”.

De ce?

Continue reading

Ionel și lupii

Stii si tu povestea aia cu Ionel (sau cum s-o fi numind, ideea este sa aiba nume romanesc) cel mincionos; acela care intr-o buna zi a pacalit satenii ca au venit lupii la oi; iar cand intr-o rea zi lupii chiar au venit, satenii nu l-au mai crezut, el pierind impreuna cu oile mancat de lupi.

Continue reading

Amintiri cu teme…

Nu stiu la tine cum a fost, dar cand eram in clasele mici se intampla uneori sa trebuiasca sa stau seara ca sa-mi mai termin cate o tema la ceva.

De obicei imi faceam temele cand veneam de la scoala, chiar inainte de a ma dezbraca de hainele de scoala. Daca insa scapam momentul acela potrivit, atunci acela eram! Ma luam cu joaca si cu alte lucruri mai importante si numai, iaca, seara!

Continue reading

N-are rost: “Scuze, dar așa sunt eu…”

Spui o gluma fara rost si gust, noi ne uitam incruntati la tine. Realizezi ca ai spus ceva nelalocul lui, dar socoti ca te poti scoate cu un “Scuze, dar așa sunt eu…”.

Te enervezi din nimic, aproape sa ne mananci cu fulgi cu tot, dar constientizezi si tu ca cearta fara bataie n-are rost. Ca sa-ti explici comportamentul bagi un “Scuze, dar așa sunt eu…”.

Intarzii; apari si tu intr-un tarziu, dar foarte jovial (ca asa-i mereu: cel care intarzie este mereu mai jovial decat cel care asteapta). Motive pentru intarziere ar fi multe (semaforul, tramvaiul, ozn-ul), dar mai bine sa-l zici pe cel drept, precum te-ai lauda de altfel: “Scuze, dar așa sunt eu…”.

Si cate si mai cate.

Cu greu poate fi gasita o scuza mai fara de sens ca aceasta. Vorba asta nu-si are rostul.

Sa despicam firul in patru:

Continue reading

Cică: “Nu știu din ce cauză”

In satul copilariei mele era un nene tare, tare simpatic, prieten tare bun cu tatal meu. Cand se intalneau, tati mereu il intreba ce mai face, cum o mai duce.

Nenea, om la peste 80 de ani (ca sa intelegi bine ce urmeaza!) isi plangea uneori cate un necaz, cate o problema de sanatate, dar mereu completa: “Nu stiu din ce cauza!”. “Da’ nu mai vad bine sa citesc, nu stiu din ce cauza”, “M-a durut azi un picior, nu stiu din ce cauza!”

Continue reading