Ne-am intors din Viena in 15 martie, duminica. Nu stiam atunci ca in urmatoarea zi Ungaria isi va inchide granitele.
La vama
In vama din Bors am completat un formular in care spuneam de unde venim si ce traseu am urmat. Ni s-a spus ca se recomanda autoizolare la domiciliu pentru 14 zile. Surprins cumva de formularea care lasa oarecum la aprecierea noastra daca dorim sau nu autoizolare, am pus intrebari suplimentare. Au zic ca probabil ne vor suna de la DSP in ziua urmatoare. Strasnica lamurire. Bun, plecam spre Cluuj.
Ascultand la radio stirile, imi dau seama care-i treaba cu autoizolarea: incepand de seara de la ora 21:00 cei care vin din tari cu cel putin 500 de infectati trebuie sa se autoizoleze pentru 14 zile. Oricum ne vor spune mai multe detalii maine cand ne suna de la DSP, ne zicem. Ori cu izolare, ori fara, oricum nu aveam planuri sa iesim din casa. Mai bine asa. Doar ca voiam sa stim care ne este statutul oficial. Macar sa ne confirme cineva ca este autoizolare impusa.
Vestitul DSP
Luni am asteptat pana pe la amiaza sa ne sune de la DSP. Nimic… Hai ca-i sun eu, zic. Iau numarul de telefon de pe dspcluj.ro (site care arata de parca ar fi facut in Word, ramana vorba intre noi) si sun. Suna ocupat. Peste cateva minute sun din nou. La fel. Si la fel de cateva ori. Buuuun… Sun la telverde, ca doar avem din acela special pentru COVID-19. Dupa cateva incercari, am reusit. Incep sa-i povestesc ce si cum… Nici nu termin de zis, ca-mi spune aproape cantand:
– Autoizolare la domiciliu…
– Am intrat in tara pe la 13:00, incerc eu sa clarific.
– Da, dar avem Ordinul 414 din 11 martie, publicat in Monitorul Oficial in 12 martie care cere acest lucru. Deci suntem acoperiti, imi spune doamna sigura pe ea. Bravos! Simteam deja ca facem parte din aceeasi echipa.
– Am inteles ca trebuie sa ne contacteze cineva de la DSP, zic. Dar nu ne-a contactat nimeni.
– Sunati dvs atunci.
– Dar am sunat si suna mereu ocupat.
– Incercati sa le trimiteti un email.
– Bun. Asa o sa fac, o asigur. Cu atat mai mult cu cat mi-e mai usor sa scriu un email decat sa vorbesc la telefon. Defect profesional.
Si ma pun si le scriu pe emailul afisat pe dspcluj.ro toata povestea. Si ca sa ma asigur ca imi raspunde cineva la email, inchei intreband daca mai este nevoie sa facem alte demersuri.
N-am primit nici un raspuns in urmatoarele ore. Nici macar ceva generat automat, sa stiu ca a ajuns unde trebuie. Dupa cateva ore de la primul email trimis, am vazut ca au aparut pe site alte doua adrese de email. Cetatean responsabil cum mi-ar placea sa fiu, am facut forward emailului spre cele doua adrese noi. Si mi-am considerat datoria indeplinita. Ce mai cetatean model!
Ne-au gasit!
Au urmat cateva zile linisite. N-am iesit din casa nici ca sa ne ducem gunoiul. Cele necesare traiului ne-au fost aduse la usa de catre niste prieteni care locuiesc in vecinatate. Multumim Mariana, Sandu si Edi pentru tot ce ati facut pentru noi! Va purtam recunostinta vesnica.
Sambata pe la amiaza ne-au contactat telefonic pentru prima data de la Centrul Judetean de nu stiu ce (am uitat denumirea completa). Ne-au intrebat cum ne simtim (foarte bine, ca acasa!), daca avem ceva simtome (nu! si speram sa nu apara…), daca avem nevoie de ceva (ne-a scapat sa spune ca masti si manusi). Ne-au lasat doua numere de telefon: unul la care sa sunam la DSP cand vom termina autoizolarea (altul decat cel fusese afisat pe site cand am sunat eu) si unul pentru urgente COVID-19. Ne-au urat multa sanatate si gata. Ne-am simtit importanti, stiam acum ca figuram si noi in acele numere cu izolati la domiciliu.
Si tot sambata, spre seara, ne suna de la acelasi Centru Judetean de nu stiu ce cu aceleasi intrebari. Cand mi-am dat seama ca e acelasi chestionar am spus ca ne-au mai sunat o data azi. Imi spune ca dumnealui e operator, are o lista de numere la care trebuie sa sune si ca nu stie ca ne-a mai sunat vreun coleg. Dar am aflat o informatie noua: ca ar trebui sa intram pe site la DPS Cluj si sa completam ceva formular. Bun, asa o sa facem.
Formularul care era pe site era acelasi cu cel completat in vama. Trebuia trimis la o adresa de mail al ISU (alta decat cele trei adrese de mail la care trimisesem). Am completat, am specificat acolo ca intrucat e acelasi formular cu cel din vama, am considerat ca trebuie sa-i pun ca data, data la care am intrat in tara (cand il completasem pe cel din vama). Atasez emailului trimis si celelalte trei email-uri trimise anterior. De data asta, ma asteptam si mai mult sa-mi confirme cineva ca a citit emailul meu. Asteptari inselate din nou.
A urmat o duminica linistita. Nimeni nu ne-a deranjat. Ne-am pus sa zugravim intr-o camera. Materiale aduse la usa, evident. Interesat sa lucrezi asa… Seara domnul primar, intr-o conferinta video, le multumea clujenilor ca sunt foarte intelegatori: duminica nu au mai iesit la padure cum facusera cu o zi inainte. Ce nu a observat domnul primar este ca sambata a fost soare si cald, iar duminica a fost ploie si rece. Sa ne arate asta ca nici dumnealui nu a iesit din casa? O fi de bine? O fi de rau?…
Politia – prietenii nostri
Lunea a venit la noi primul echipaj de politie si am luat la cunostinta despre “Metoda Balconul” (asa am denumit-o):
– Iesiti la balcon, ca sa va vedem.
E interesant sa fie si cate un moment de dialog cu politisti care sunt mai emotionati ei decat tine…
In zilele urmatoare verificarea ca suntem acasa s-a desfasurat dupa aceeasi metoda, cu diverse variatiuni in functie de starea de spirit a echipajului: de la un claxon pana la “Iesiti la balcon sa va salutam” sau chiar “Haideti la balcon sa va cant o serenada”. Serenada ziua in amiaza mare – asta m-a amuzat si mai mult decat formularea in sine.
In fine, deja eram obisnuiti cu vizitele lor. Erau un fel ingeri pazitori – aparitia lor ne dadea o stare bine. Ati mai vazut voi politisti care sa te salute la sfarsit cu “Multa sanatate!”. Precum farmacistii…
Nu redau aici toate discutiile cu ei, dar am vazut ca si polistii au umor. Ca doar oameni sunt si ei. Aprecieri!
Sambata seara, cand au venit sa ne cante serenade, le-am zis:
– Din ce stiu, relatia noastra se va incheia maine, asa-i?
– Hmm, aici figurati pana la 1 aprilie zice. Adica, trei 3-4 mai mult decat
numarasem eu…
– Serios?! Zic, fara sa realizez ca e 1 Aprilie in discutie. Acu’ sa nu ne intindem nici cu glumele, imi zic.
– Da, da. Pana pe 1 Aprilie.
– Pai, si cum sa facem?… Sa sun la DSP?
– Da, noi de la DSP avem listele. Sunati la DSP, dar spuneti-le sa ne sune si pe noi dupa aceea ca sa clarificam.
Obtinerea libertatii
N-am inteles de ce au zis ca prefera sa-i sune DSP-ul si nu invers. Dar aveam sa aflu luni dimineata, cand telefonul de la DSP suna mereu ocupat. Mi-am intalat o aplicatie care stia sa apeleze un numar in mod repetat si am sunat din 30 in 30 de secunde. Dupa cateva minute am reusit sa ne conectam; doar ca sa-mi spuna ca de fapt trebuie sa sun la ISU, ca ei – cei la DSP – nu au formularele. Am cerut numar de telefon si am sunat la ISU. Mi-am povestit povestea, si imi zice doamna:
– Aaaaaa, ne-ati mai sunat, asa-i? Ca suna cunoscut…
– N-am mai sunat.
– Poate altcineva, in caz asemanator. Imi zice usor nedumerita.
– Sau poate ca ati citit ceva email-uri pe care le-am trimis, zic gandidu-ma ca de aici ar trebui sa mi se traga vedetismul.
– Da, da! Cred ca da! zise cu acelasi tot cu care iti vorbeste un elev care are o licarire a mintii ce-l ajuta sa rezolve o complicata problema la mate.
– Bun, si noi cum facem?
– Pai, teoretic, din ce imi spuneti puteti iesi la cumparaturi. Dar ar fi bine sa aveti ceva dovada… Ati facut poza la formularul pe care l-ati completat in vama?
– Nu… Am mai completat un formular pe care l-am trimis pe mail… In vama, la drept vorbind, cea mai mare grija imi era sa ajung cat mai repede la masina si sa ne dezinfectam pe maini; din teancul de pixuri puse la dispozitie, l-am ales pe cel ce arata necontaminat. Dar poti sti?…
– Pai, printati-l pe acela. Ca si cum ar zice “merge si-asa”…
– Dar e ok? Practic, eu pot completa un formular din acela cu orice data…
– Mda, nu e chiar bine…
– Si ce putem face?
– Hmmm, noi nu avem acces la baza de date. Doar cei de la politie. Sunati la sectie si vorbiti cu ei.
Am sunat la sectie, spuneam a nu stiu cata oara povestea. Mergeam pe firul intamplarii de parca eram reporter sportiv. Si cand era sa zic “Sut si GOOOL!”, imi zice:
– Pai, noi nu… la DSP…
– Am sunat la DSP, de la DSP m-au trimis la ISU, de la ISU au zis ca doar Politia poate verifica…
– Bine, o sa vorbesc cu sefu’ si va resun…
– Va trimit si mail-urile pe care le-am trimis la DSP si ISU, daca va ajuta sa verificati.
– Nu, nu-mi trimiteti ca eu nu am acces la asa ceva, zice. De parca, ar fi fost vorba despre Area51 sau OZN-uri.
Dupa cateva minute, m-a sunat si mi-a spus ca sefu’ zice ca e ok, putem iesi afara.
Noh, asa…
