Stătea la rand la bancă. Mai era în fata lui o baba tanti care schimba cuvinte nu tocmai amabile cu domnișoara de la ghișeu. Deoarece strabuna doamnă era româncă get-beget, evident ca știa mai bine decât functionara cum și ce trebuie făcut. El, stand la rand în spatele ei, părea ca se simte vinovat de toată situația. Dar asa părea de vinovat, ca mintea iti putea lesne puia ideea ca are motive mai întemeiate de a se simți vinovat.
În spatele lui aștepta subsemnatul. Știam ca atunci ca când mergi la banca n-are rost sa mergi daca te grabesti. Însă mi-am încercat norocul, gândindu-mă ca nu are cum sa-mi ia schimbatul a 100 euro mai mult de 20 minute. Trecuseră deja 15 minute; inca speram ca ma pot incadra in timp. Nu au fost munte pierdute, căci în loc de “Nu depășiți aceasta linie”, ar putea scrie acolo și “loc de citit/răspuns la emailuri, de citit știrile…”.
În timp ce ma puneam la punct așadar cu ultimele noutăți, atenția îmi era distrasa de faptul ca domnul din fata mea arunca din când în când priviri în jur. Ba la noi, cei care stăteam la rand, ba la agentul de paza (care era ocupat cu a ajuta pe cineva să-și plătească facturile la Facturel, ca asta fac agenții de paza în România). Îngrijorare, vinovăție și milă se citeau în privirile domnului.
Oare nu o fi ceva terorist? te puteai intreba… N-or fi venind teroristii taman in Romania, or fi avand si ei mandria lor iti ziceai spre incurajare.
Mai aveam 3 minute pana când trebuia sa plec, când a ajuns domnul la ghișeu. In sfarsit!
– As dori sa fac o depunere de 600 lei, zise puțin speriat parcă. Și băgă mana în rucsacul pe care-l avea la dânsul.
– Sper ca nu-i o problemă… continuă cu aceeași vinovăție.
Mai aruncă o privire rapida in jur și scoase doua pungi: una cu monede de 50 bani, iar cealaltă cu monede de 10 bani.
Moment în care am făcut stânga împrejur și am plecat.
