stau activ in comania unui ticăit de ceas
punand la indoiala faptele si faptul ca sunt treaz
pictez pe pânza de paianjen plictiseala de cinci stele
cerșind putina intelegere de la mistere
stii? nu toate lucrurile au nume
pauza dintre cuvinte e si ea o lume
poezia e naivitatea mea voita
pe care o gasesc cand caut banalitatea ganduriloe care ma evita
cuvintele imi fac baie in salivă
apoi aluneca pe toboganul numit “limbă”
am auzit ca multe lucruri te distrug in timp
dar eu, cum nu traiesc in timp, mi le permit
sunt curios de spiritul esenței pure
si o iau razna des dar conștiința ma tot ia de guler
eu m-am facut dusman cu scena
ca sa raman prieten bun cu pixul si cu perna
tu m-ai crezut puternic
si m-ai crescut in ochii tai fara sa merit
eu mi-am vazut misterul meu, stiu unde se ascunde
si mi-am promis sa-l vizitez, dar ma impiedic in secunde
in fine… invit la dans o rima eleganta cu cercei
fiindca am decis sa fac din exceptie un obicei
noaptea pazesc linistea sa nu mi-o fure nimeni
tacerea-mi spune sa am grija ce-mi spun mie despre mine
eu sunt curios de spritul esenței pure
si o iau razna des, dar conștiința are grijă sa mă-njure
(versuri: Onisim Lungu)
