Tocmai terminasem de mancat si ma dusesem sa fac un dus. Eram gata pregatit sa ma ciuflic, cand cu un deosebit entuziasm in voce ma striga:
– Alex, Aleeeeex! Ai mancat cozonac?
– Nu, zic eu, evident pagubit.
– Hai repede! Avem cozonac proaspat!
Hmm, intr-adevar simtisem eu ca mirosea a ceva bun… Deci asta era: cozonac proaspat scos din cuptor!
– Hai, hai repede! Hai ca se tine de mancare… mi se repeta cu drag invitatia.
Ce sa mai astepti, omule? Invitatii speciale? Nu-i de ratat asemenea! Repede hainele pe mine si fuga inapoi la masa.
Cu simtul olfactiv incordat la maxim si papilele gustative salivand, ma apropii. Acolo, spre holbarea pupilelor mele si spre deplinul amuzament al australienilor mei cu suflet de român bucuros, ma astepta cozonacul: paine proaspata, miere si nuca.
