“Şi eu! Şi mie!”

In timpuri de demult, cand eram la gradinita, era un copil care avea un obicei aparte. La el era mai pronuntat, desi cu siguranta apucatura asta se intalneste la multi copii.

De cate ori ziceam ca am facut ceva, ca am ceva sau ca-mi place ceva, imediat sarea el: “Si eu fac! / Si eu am facut! / Si eu am! / Si mie imi place!”. Uneori adauga precizari de genul “exact asa” sau “si mai ceva”.

Au trecut anii si intalnesc acum, din cand in cand, oameni cu genul acesta de apucaturi. La acestea au mai adaugat, dupa caz, si zicerile la forma negativa: “nici eu nu fac”, “nici eu nu am”, nici mie nu imi place”.

Multa vreme le-am considerat apucături de grădiniţă. Le tratam, in general, ca atare – amuzându-ma in mine de astfel de apucaturi copilaresti. In cazuri speciale, le tratez special.

Le-am considerat asa pana acum, cand tocmai am citit intr-o carte urmatoarele lucruri foarte interesante:

si eu si mie 1

si eu si mie 2

si eu si mie 3

(pagini scanate din cartea Omega, de Lewis R. Walton)

Tu cum reactionezi cand simti ca cineva prea seamana “intamplator” cu tine?

Poate, candva, o sa-ti zic si cum fac eu…

Comentarii Facebook

4 Comments

  • Eu îmi dau o palmă (uneori și la propriu :))) ), conștientă fiind că văd prea mult din mine și prea puțin din ceea ce ar trebui în fapt să văd.

  • Correct! Exista si empatie. :)

    Dar nu as incadra la emptatie urmatorul lucru: daca vad ca ii plac cuiva filmele, imediat sa devin si eu mare cinefil. “Ma-ntelegi?” :))

    Si da!!! Exista pe lumea asta si oameni care chiar seamana! Daca-ti seamana in bine este o mare binecuvntare sa-i cunosti, iar daca-ti seamana in rau… pffff…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.