De ce nu-mi plac gropile

Inca nu am intalnit pe nimeni care sa fie incantat de drumurile noastre (cel putin in coltul de patrie in care vietuiesc eu); avem gropi cu asfalt, ce mai… Sau asfalt peticit. Sau asfalt cu ondulatii. Adicatelea, numa’ bun pentru a te invata tehnici de supravietuire.

Iti zic azi motiviul principal pentru care nu-mi plac gropile.

Nu, nu pentru ca se strica masina. Directie, pivoti, arcuri, telescoape, cauciucuri – astea se schimba. La urma urmei masina e facuta sa mearga – preferabil este sa fie suficient de rezistenta incat sa nu se rupa cu tine. Sau si mai bine: iti poti lua Dacie, ca aia sare ca si capra neagra! (Daciea am zis, da? Masina adica, nu Logan….)

Exista un motiv mult mai serios pentru care nu-mi plac gropile.

Nu ma refer nici la faptul ca ma scutur in masina de parca as fi intr-o minge de fotbal, nu-i neaparat bai ca imi clănţănesc dinţii in gură si probabil e bine ca ma mai muşc din cand in cand de limba. In definitiv, daca nu m-ar scutura masina, m-ar scutura altii…

In sfarsit, de ce nu-mi plac gropile?… Nu-mi plac gropile pentru ca imi iau ceva ce nimeni nu imi poate da inapoi: imi iau o particica din viata!

Adica cum? Asa bine rau! Conduc frumos asa cum conduc eu si din fata apare un cumsecade binevoitor care imi face semn cu farurile ca-i radar… Aduci, ma (pre)fac om cuminte. Dupa ce trec de prima localitate si nu intalnesc nici tipenie de poliţian cu radar, imi dau seama ca masina ‘ceea trecuse printr-o groapa so eu crezusem ca-mi face cu farurile!!!

Deci, din pricina unei gropi, am pierdut minute din viata! Minute care nu mi le mai da nimeni inapoi. Niciodata.

Pentru ca (nu-i asa?) daca mergi mai repede traiesti mai mult. Si mai intens.

PS. Oare vorba ‘prost de dai in gropi’ exista si la alte naţii?