Cântecul unui om

…(nu doar) pentru ca-i vineri, dar daca tot e vineri sa fie melodiasă.

Ce-am fost cândva azi nu mai sunt,
Dar ce sunt azi îmi pare rău…
Că n-am putut să fiu mereu
Acelaşi cântăreţ cu chip de sfânt.

Când am urât am fost iubit,
Când am iubit am fost urât…
Şi-n viaţă n-am cântat decât
Romanţa Celui Răstignit…

Tot ce-am sperat rămas-a vis,
Şi-am dobândit ce n-am visat…
Dar ce-am fost ieri am şi uitat –
Un titlu de volum nescris…

Şi-azi, dacă sunt un chip de Sfânt,
Aşa m-a vrut, pesemne, Dumnezeu –
Să fiu tot altul şi să-l cânt mereu
Pe cel ce-am fost cândva, dar nu mai sunt…

(versuri: Ion Minulescu)


 

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.