“Micile atentii intretin bunele relatii” zice o vorba. Dar in ciuda acestei ziceri, iata ce le-a fost dat ochilor mei sa vada.
Nu stiu cum sunteti voi, dar o tornada de intrebari incuietoare a bantuit mintea mea la vederea acelei inscriptii:
1. Ce am facut de sunt privit ca un potential ‘infractor’? Sunt roman in Romania, stiu. Dar musai este sa existe ingrijorari cu privire la mine ca as intentiona sa dau ceva mita? Ca si intr-un supermarket din Debrecen (la unguri, ca sa intelegi ce zic!) unde era scris mare: “VA RUGAM NU FURATI!” (in romana! intelegi?)
2. “In acest serviciu”… Hmmm, mai erau doua ghisee, in alta parte a salii. Acolo nu erau puse astfel de inscriptii… Precizarea “in acest serviciu” este menita sa-ti sugereze ca dincolo se poate?
3. “Nu se primesc”… De ce se prefera o formulare din aceasta impersonala? Mda… in Romania se fura (stim toti ca se fura), dar nimeni nu fura, asa-i? Se fura. Nu stim cine.
4. “Atentii”. De ce au pus in ghilimele? Parca ar zice ceva de genul “nu ne incurcam cu orice, cu chestii marunte – atentii. Ceva serios, dom’le!”. Mie asa mi s-a parut. Dar e vina mea, poate.
5. Ce vrea sa exprime semnul exclamarii de la sfarsit? Daca ar fi fost formulata propozitia asa “Nu dati atentii!”, as fi inteles ca este un imperativ. Insa propozitia fiind formulata impersonal, eu inteleg ca este un semn al mirarii: “WOW!!! Aici nu se primesc atentii!”.
6. Oare dincolo de “tejghea” exista o asemenea inscriptie? Ca eu zic ca si ei sunt tot romani! Nu numai noi…
7. In lumea asta mare sau mica, mai (se) exista asa ceva? Sau doar in Romania noastra draga?
Intreb si ma intreb…
Si totusi as avea o propunere – sa scrie acolo: “NU FURAM, TIBI DRAGA!“.
Ar fi mai haios si mai usor de inteles. Nu cred ca si mai credibil…
