“Micul Prinţ” are fix (da’ fix!) XXVII capitole. Selectez din fiecare capitol cate o zicere faina (greu lucru, ca densitatea este mult mai mare).
Toti oamenii mari au fost candva copii. Dar putini dintre ei isi mai aduc aminte.
- Oamenii mari nu pricep singuri nimic, niciodata, si e obositor pentru copii sa le tot dea intruna lamuriri.
- In fata unei taine prea coplesitoare, nici nu mai cutezi sa te impotrivesti.
- Mie nu-mi place sa rada nimeni de nenorocirile mele.
- Copiii se cuvine sa fie ingaduitori cu oamenii mari.
- Povata merita aceasta osteneala.
- Intr-o zi am vazut cum asfinteste soarele de patruzeci si trei de ori!
- El n-a mirosit niciodata o floare. N-a privit niciodata o stea. N-a iubit pe nimeni niciodata. N-a facut nimic altceva, totdeauna, decat socoteli. Si toata ziua spune, ca si tine: “Eu sunt un om serios! Eu sunt un om serios!” si nu mai poate de trufie. Acela insa nu e om, e o ciuperca!
- Floarea aceasta nu prea stia ce-i modestia, insa era atat de tulburatoare! […] Nu trebuie sa-ti pui niciodata mintea cu florile. Trebuie doar sa le privesti si sa le mirosi.
- Trebuie totusi sa rabd vreo doua-trei omizi, daca vreau sa aflu cum arata fluturii.
- Vei avea si-un asfintit de soare. Voi da aceasta porunca. Cunoscand insa legile ocarmuirii, voi astepta pana cand imprejurarile vor fi prielnice. (El nu ingaduia nesupunerea. Era un monarh absolut. Fiind insa foarte cumsecade, nu dadea decat porunci chibzuite. “Daca eu i-as porunci – avea obiceiul sa spuna – daca eu i-as porunci unui general sa se prefaca intr-o pasare de mare si daca generalul nu s-ar supune, n-ar fi vina generalului. Ar fi vina mea.”)
- Vanitosii nu aud niciodata decat laudele.
- Oamenii mari, de buna seama, sunt foarte, foarte ciudati.
- Tu insa nu le esti de folos stelelor. (Cu privire la lucrurile serioase, micul print avea parerile lui, foarte deosebite de parerile oamenilor mari.)
- Munca lui macar are o noima. Cand isi aprinde felinarul, e ca si cum ar face sa se mai nasca o stea sau o floare. Cand isi stinge felinarul, isi adoarme floarea sau steaua. O indeletnicire foarte frumoasa. Cu adevarat folositoare, de vreme ce-i frumoasa.
- In viata lui nu renuntase la o intrebare, o data ce-o pusese.
- Pamantul nu e o planeta oarecare!
- Cand vrei sa faci o gluma, se intampla sa mai si minti cate putin.
- Ooamenii? Sa tot fie, cred, vreo sase-sapte. Cu ani in urma, i-am zarit o data … Nu se stie insa niciodata unde-i poti gasi. Ii poarta vantul. Ei nu au radacini si asta-i stinghereste mult.
- Acasa, eu aveam o floare: vorbea intotdeauna ea intai…
- Iar drumurile, toate, duc spre oameni.
- Nu cunoastem decat ceea ce imblanzim. […] Iata care-i taina mea. E foarte simpla: limpede nu vezi decat cu inima. Ochii nu pot sa patrunda-n miezul lucrurilor. […] Numai timpul cheltuit cu floarea ta face ca floarea ta sa fie atat de pretioasa.
- Numai copiii stiu ce cauta.
- Eu – isi spuse micul print – daca as avea de irosit cincizeci si trei de minute, as porni in liniste spre o fantana…
- Stelele sunt frumoase, datorita unei flori pe care nimeni nu o vede…
- El niciodata nu raspundea la intrebari, dar daca te imbujorezi inseamna ‘da’, nu-i asa?
- Stelele nu sunt la fel pentru toti oamenii. […] Numai pentru tine stelele vor fi ca pentru nimeni altul…
- Si mi-i drag, noaptea, sa ascult stelele. […] Si nimeni, dintre oamenii mari, nu va pricepe niciodata ca lucrul acesta e atat de pretios!
Poti asculta “Micul Print” in lectura lui Florian Pittis.
Comentarii Facebook
Doar atat? :))
“Groaza de curent… nici o pricopseala pentru planta – isi zise micul print. Floarea asta e tare sucita.”