Vrei să fii înţelept?

Zice-se ca inteligenta o dobandesti prin nastere, dar intelepciuna se dobandeste vietuind.  Cred ca fiecare om isi doreste sa fie intelept. Cand vorbesti despre oameni intelepti, in mod natural te gandesti si la cel mai intelept dintre ei, Solomon si la Proverbele lui.

Insa, mergand dupa planul de citire al Bibliei pe care il folosesc anul acesta, azi am cetit si Matei 7. Exista aici un verset pe care il zicea Isus spre incheierea Predicii de pe munte si in care se vorbeste despre un om intelept:

De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele si le indeplineste asemana-se-va barbatului intelept care a cladit casa lui pe stanca. (Matei 7:24, traducerea ortodoxa)

Sa analizam care sunt calitatile omului intelept, asa cum le defineste Insusi Isus:

1. “aude” :: Un om intelept isi face timp sa auda.

Traim timpuri in care zgomotul este peste nivelul natural pentru care ne-au fost proiectate urechile. Este suficient sa petreci cateva zile in linistea naturii si o sa vezi cand te intorci in oras ce forfota, ce vajaiala, cat zgomot.

Dar nu este numai asta. Traim intr-o (de)generatie de oameni carora NU le place linistea: nu-ti place sa fie liniste. Mergi la scoala – pe drum ce ai in urechi? Gargarite! Mergi la serviciu – ce bubuie in masina ta? (In paranteza: daca eu din masina mea, aud muzica din masina ta, esti idiot; daca tu din masina ta, nu auzi muzica din masina mea, esti surd!) Te intorci acasa… ce cauti tremurand? Butonul de la calculator sau alt ce-o fi, doar sa fie ceva pentru a alunga linistea!

Daca te-ai gandit sa te faci doctor si vrei sa ai un castig bun, atunci fa-te doctor de urechi! Zicea un tovaras de birou ca asa a recomandat cineva…

Dar mai exista un caz in care s-ar putea sa nu auzi: Isaia 6:10 “Impietreste inima acestui popor, fa-l tare de urechi si astupa-i ochii, ca sa nu vada cu ochii, sa n-auda cu urechile, sa nu inteleaga cu inima.” Fereasca-te Cel de Sus de o astfel de situatie!

Stiu ca EL poate sa si strige. Dar iti place sa urle la tine? Ce se intampla daca iti va vorbi in “susur bland si subtire”. O sa-L auzi? Daca esti intelept, cu siguranta: DA!

 

2. “cuvintele Mele” :: Este important si ce auzi. Omul intelept aude cuvintele LUI.

Din multitudinea de voci care ti se adreseaza, daca esti intelept trebuie sa stii pe care s-o asculti. Un om intelept a fost Bartimeu, un cersetor pe marginea drumului. El a auzit vocea lui Isus cand l-a chemat, dar nu a ascultat celelalte voci care ii spuneau sa taca.

Daca esti destept, crezi cam jumatate din ceea ce ti se spune. Daca esti intelept, stii CARE jumatate s-o crezi. Tu ce auzi? Tu stii sa auzi Glasul LUI? Il deosebesti de celelalte voci?

 

3. “le indeplineste” :: Nu este suficient sa auzi cuvinetele LUI. Esti intelept daca le indeplinesti. Nu auzi doar. Asculta! Nu fi doar auzitor. Fii ascultator! Pentru ca teoria ca teoria, dar practica da viata… Nu-i asa?

 

In partea a doua a versetului se vorbeste despre implinirea cuvintelor LUI. Astfel distingem urmatoarele principii:

4. “a clădit” :: CUM le implineste? Cladind. Lucru important! Unii au darul cladirii, altii au darul daramarii. Si fieacare din aceste lucrari se poate face cu Biblia in mana. Cred ca si a sti sa darami este lucru mare si necesar in unele cazuri, dar a da omului cu Biblia in cap nu cred ca denota o mare intelepciune, ci din contra.

Un om intelept stie sa zideasca prin ceea ce vorbeste (Niciun cuvant stricat sa nu va iasa din gura; ci unul bun, pentru zidire, dupa cum e nevoie, ca sa dea har celor ce-l aud.Efes.4:29) , prin ceea ce scrie (Tocmai de aceea va scriu aceste lucruri, cand nu sunt de fata, pentru ca, atunci cand voi fi de fata, sa nu ma port cu asprime, potrivit cu puterea pe care mi-a dat-o Domnul pentru zidire, iar nu pentru daramare. 2Cor.13:10) , prin ceea ce face (Caci noi suntem lucrarea Lui si am fost ziditi in Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregatit Dumnezeu mai dinainte, ca sa umblam in ele. Efes.2:10). Tu zidesti?

Claditul implica un plan (ca doar nimic nu se face la intamplare; doar evolutionistii cred astfel, dar nu prea vad vreo legatura intre evolutionism si intelepciune) si efort, implicare, munca.

 

5. “casa” :: Omul intelept stie CE sa cladeasca. Ce reprezinta casa?

Poate sa reprezinte caracterul pe care ti-l faci: “Iar daca cladeste cineva pe aceasta temelie aur, argint, pietre scumpe, lemn, fan, trestie,  lucrarea fiecaruia va fi data pe fata: ziua Domnului o va face cunoscut, caci se va descoperi in foc. Si focul va dovedi cum este lucrarea fiecaruia.” (1 Corinteni 3:12-13).

De asemenea, se poate aplica la familie: “Prin intelepciune se inalta o casa, si prin pricepere se intareste; (Prov.24:3) Femeia inteleapta isi zideste casa, iar femeia nebuna o darama cu insesi mainile ei. – (Prov.14:1)”. A se observa expresia “femeia inteleapta”.

Un alt domeniu la care poate face referire “casa” este biserica: “Si prin El si voi sunteti ziditi impreuna, ca sa fiti un locas al lui Dumnezeu, prin Duhul.” (Efes.2:22)

Oricare ar fi aceste domenii, tu cum simti? Cladesti? Daca nazuiesti sa fii om intelept, ar trebui sa te apuci de cladit.

 

6. “pe stâncă” :: Inteleptul stie UNDE sa cladeasca. Stie sa-si aleaga o temelie sigura, spre deosebire de cel care a ales sa construiasca pe nisip.

In textul original, este articulat cuvantul: “pe stanca” – singura Stanca, nu o stanca intre altele. Este evident ca asta se refera la Isus: “fiind ziditi pe temelia apostolilor si prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos. (Efes.2:20)”

 

7. Inainte de furtuna. Este important si acest lucru: un om intelept stie CAND sa zideasca. Iar timpul potrivit este ACUM, AZI! Inainte sa vina furtuna. Nu este un lucru intelept sa amani; cuvantul ‘maine’ vine de la dracu’.

Insasi expresia ‘a zidit’ ne arata ca omul intelept si-a finalizat  casa inainte de furtuna.

 

Fii intelept! Zideste! Marele Mester si Ziditor Se ofera sa te ajute! (Evrei 11:10) Cu EL, si doar cu EL, vei izbandi!

 

Un cadou muzical: piesa “Un om intelept” de pe albumul “Uite curcubeul” (apropo, aia care canta sunt fratii mei: GhitaB – voce si chitara electrica si Ionica – clape :D)

Comentarii Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

 

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.