• RSS
  • Delicious
  • Digg
  • Facebook
  • Twitter
  • Linkedin
  • Youtube

Cică “Teoria ca teoria, dar practica…”

AlexB luni, 10 octombrie 2011, 20:37 2 comentarii

“…dar practica ne omoara!” se spune in popor. Nu-s de acord!

Ca sa intelegeti mai bine, am sa va povestesc o intamplare petrecuta acuma-s vreo 2000 de ani.

Intr-o buna zi zi cu soare un om calatorea intre doua localitati si a avut (ne)sansa sa intalneasca in acea zi oameni cu diferite filosofii de viata.

Primii pe care i-a intalnit erau niste oameni indivizi care aveau ca filosofie de viata urmatoarea zicere: “ce-i al tau este al meu”. Si daca este meu si daca-s mai tare decat tine, atunci nimic nu-mi sta in cale ca sa si infaptuiesc asta. Oricum, cel mai tare rezista (Darwin a avut inaintasi, nu el a debitat asta). Si asa se face ca l-au jefuit pe omul nostru, i-au luat tot ce a avut (laptop, portofel, carduri, haine, tot!). Aproape i-au luat si viata, astfel ca omul nostru a ramas aproape mort (sau aproape viu) pe margine de drum.

Pe urma au trecut pe acolo alti doi oameni. Acestia aveau ca filosofie de viata zicala: “ce-i al meu e al meu!”. Unul mergea grabit, cu o Biblie sub brat. Dupa infatisare, iti dadeai seama ca este preot, pastor sau ceva de genul acesta. A vazut pe omul nostru cazut pe marginea drumului, dar a trecut pe alaturi. Oricum, avea motive intemeiate: nu era bine sa intarzie la biserica, era grabit sa ajunga la timp (el facea parte din categoria celor care merg “pe fix”, adica pentru el punctualitate inseamna si sa nu plece cu un sfert de ora mai repede; daca ar fi pornit mai repede, poate ca…), nu era slujba lui sa ajute pe omul respectiv (slujba lui este sa predice! avea pregatita o tema despre “Caderea omului in pacat”. Intamplarea de azi e chiar buna ca si ilustratie).

Dupa cateva minute, mergand in aceeasi directie, tot in straie de sarbatoare, dar cu o chitara in spate mergea un cantaret. Slujbas al bisericii si acesta, probabil si dirijor de cor. La fel de grabit ca si cel dintai, sau poate si mai grabit, nici acesta nu a avut timp sa-l ajute pe om. Ca doar si acesta se ghida dupa acelasi principiu “ce-i al meu, e al meu!”. Si cu asta, basta. Bine, s-a oprit cateva momente pentru a se uita la om, doar ii prindea si lui bine ca si inspiratie pentru o viitoare piesa.

In cele din urma a trecut pe acolo un om care avea o alta filosofie de viata. El obisnuia sa spuna asa: “ce-i al meu este si al tau!”. Acest om, insa, era un strain. In plus era privit cu un amestec de superioritate, compatimire si ura fata de cei despre care am vorbit adineaori (bisericosii). Mai mult, el constientiza ca daca ar fi el pe marginea drumului nimeni nu s-ar indura de el. Si totusi, isi va face el mila de omul nostru?… Da! S-a oprit, i-a sters ranile, l-a luat si l-a dus la primul hotel. Acolo i-a platit cazarea, spunand ca la intoarcere se va opri sa vada ce mai este de facut.

Aceasta povestire a fost spusa de Invatator unui om care-L intrebase: “ce trebuie sa fac ca sa am viata?” Daca observati, era o intrebare despre practica, nu despre teorie: “ce sa fac”. Iar Invatatorul i-a spus, ca o morala a povestirii, facand referire la cel din urma om: “Du-te si fa si tu la fel!”

Cu alte cuvinte, practica nu omoara, ci da viata!

De aceaa zic: “Teoria ca teoria, dar practica da viata!”.

PS. interesant este ca povestirea avea o morala cat se poate de practica, iar noi stam si teoretizam pe marginea ei.

   

Comentarii Facebook

2 comentarii pana acum. Si tu poti sa comentezi!

  1. abba spune:

    Teoria ca teoria, dar practica da viata…cel mai corect, insa oamenii sunt diferiti, si-apoi fiecare percepe in alt fel!

  2. AlexB spune:

    Si ce bine ca suntem diferiti! Ce plictisitor ar fi sa fim trasi la xerox. (da, da.. stiu. nu este correcta faza cu xeroxul).